Reputația 

Mai întâi am auzit despre Mes Amis Boutique și mă gândeam că-i un fel de ultra-fashion-store. O prietenă căreia îi tot admiram hainele, la două din trei întrebări îmi spunea că le-a luat de la acolo. Cred că mi-a trebuit cam un an să ajung la magazin de când am aflat prima dată. Țin minte și azi. Era exterm de cald, am intrat fără să caut ceva anume, dar cu intenția de a nu pleca cu mâna goală acasă. Mi-au căzut ochii pe o rochie, am probat-o și nu am putut să-i închid fermoarul. Am dat-o jos și i-am dat-o înapoi unei tipe care zâmbea cu toată fața: 

– Îmi pare rău, nu mi-e bună. 

– Vă aduc alta o mărime mai mare, dacă avem. 

– Mulțumesc, o mărime mai mare e prea mult pentru mine azi, și așa am o zi grea. 

Se uită rapid pe etichetă și-mi spune: 

– Ah, dar e doar 36! 

– Cândva îmi cumpăram cea mai mică mărime din magazin. Doar 36 ar fi fost suficient. 

– Vreți ceva de băut? O apă de mesteacăn? Să știți că e posibil să mai fie greșite și mărimile. 

– E posibil și să mă fi îngrășat eu fără să-mi dau seama. 

 

Cea cu care am râs atât de bine în ziua aceea este Alina Balcu, cea care a pornit afacerea. 

Săptămâna aceasta mi-am petrecut o zi la magazin, am ajutat atât cât m-am princeput, în rest am vorbit. Le-am sâcâit pe fete printre rafturi și ne-am așezat la povești în depozit sau chiar în magazin.  

Ramona și Cătălina sunt doar de o lună, Alina și Teo sunt de la început. Mi-ar fi plăcut să povetesc și cu Georgiana, dar o mai prind eu la magazin și completez. 

Cum a început povestea 

După o perioadă destul de lungă de stat acasă în concediul de creștere a copilului, Alina s-a decis că e vremea să se apuce de ceva. Nici prin cap nu-i trecea de ce anume, dar își dorea mult o afacere. Declară și acum: ”eu nu sunt o fashionista, îmi plac multe lucruri funcție de ceea ce-mi spun ele personal și nu dacă sunt sau nu în modă”. Într-o vizită la Cluj să-i ridice surorii ei diploma de facultate, a dat peste un outlet unde a rămas vreo patru ore, probând tot felul, cheltuind toți banii. S-a întors fascinată la Brașov, a povestit tuturor celor care voiau să o asculte cât de tare e așa un magazin și comentând că nu avem și noi la Brașov așa ceva. A fost de ajuns ca cineva să o întrebe de ce nu se apucă ea, în loc să se plângă.

Alina a deschis primul magazin în garajul casei sale și primele defilări s-au petrecut în curte, cu muzică și limonadă. Normal că totul a devenit treptat neîncăpător, prietenii mai aduceau alți prieteni, începea să se ducă vestea. Acum trei ani a fost deschis Mes Amis Boutique. 

Alina 

Stăm de vorbă și ideile curg efervescent. Îmi spune că face așa și cu hainele, are impresia că uneori și le aruncă pe ea, e ca și când ar fi o întâmplare, doar că rezultatul devine o declarație despre sine. ”Când te îmbraci, o faci ca să te încânți mai întâi pe tine, abia apoi pe ceilalți. Nu am știut niciodată dacă am un stil anume, îmi place ca hainele să se completeze, dacă port ceva foarte strâmt, adaug obligatoriu ceva oversized”. 

Obiectul preferat de îmbrăcăminte este helanca. Îi place să o poarte cu absolut orice, de la fuste de zi, până la tutu-uri complicate, dar și pe sub rochii cu aparență de eleganță. În timp ce eram eu la ”lucru”, Alina a dat și un interviu pentru BizBrasov, cu ocazia aniversării celor 3 ani de când a fost deschis boutique-ul. 

Consideră că bucuria ei vine din bucuria pe care o descoperă în ochii clientelor atunci când găsesc ceva care li se potrivește. Încurajează îndrăzneala și spune că sunt multe situații când clientele pleacă îmbrăcate din magazin cu rochia pe care tocmai au cumpărat-o. Eu știu clar că am făcut asta de două ori. Ultima dată chiar era să plec și cu eticheta. 

Ne recomandă să ne îmbrăcăm ca ceea ce suntem și avem curajul să arătăm lumii că suntem cu adevărat și nu ca ceea ce ni se pare la un moment dat că am vrea să fim. 

 

Ramona

Este angajată abia de o lună și are impresia că a fost tot timpul aici. Clientă fidelă a magazinului chiar de la început, a mai văzut cândva un anunț de angajare, doar că era ocupată cu altceva. În octombrie a văzut o postare despre extinderea echipei și în trei zile era angajată. I s-a părut atât de simplu și de potrivit, încât nu a ezitat nicio secundă. 

În opinia ei, stilul este ceva ce te reprezintă. Ramonei îi place să combine haine care par din filme diferite și dă ansamblului o notă aparte. Spune că preferă să aibă mereu ceva special, ieșit din comun. 

Odată cu sesiunile de foto pe care le face pentru magazin, a descoprit că unele ținute se compun cu multă îndrăzneală și doar asocierea lor le face speciale. Acesta este și motivul pentru care recomandă clientelor combinații care știe că li se potrivesc, chiar dacă ele par uneori reticente. Ceea ce reușește să creeze împreună cu ele și bucuria pe care le-o aduce este cadoul pe care îl primește Ramona în fiecare zi. 

 

Cătălina 

Tot o prospătură în echipă, Cătălina are și ea doar o lună. Îi sunt foarte dragi colegele ei și mărturisește că a fost un criteriu important atunci când s-a angajat, știa mediul în care vine. Se bucură de echipa pe care o fac împreună și de modul în care se susțin și se ajută una pe alta. 

Este foarte atentă să fie ordine, mărturisește că este o relaxare pentru ea să se ocupe de aranjarea hainelor. Are multă experiență în magazin și cu haine, dar mediul era diferit. Se bucură de amestecul de haine și de provocarea și libertatea, totodată, când ai colecții diferite, producători diferiți și poți fi mult mai creativ. 

Fericirea clientelor atunci când descoperă ceva ce le place sau le face să se simtă bine este ceea ce o face și pe ea fericită. I-ar plăcea ca cele care vin la cumpărături să aibă ceva mai mult curaj în a se descoperi și a încerca lucruri diferite. 

Teodora 

Dacă nu ar fi trebuit să se ocupe și de imaginile de pe pagina oficială de facebook Mes Amis, nu e sigură că și-ar fi descoperit pasiunea de a fotografia. Face poze din ce în ce mai bune și se gândește la un proiect special pentru magazin. Clientele se lasă greu fotografiate la magazin, dar trimit fotografii cu ținutele speciale pe care le-au cumpărat. Am văzut mesajele în pagină sau care au fost trimise separat și sunt doar mulțumiri.  

Știe că cel mai important este crearea unei atmosfere în care toată lumea să se simtă bine. Au fost organizate și sesiuni speciale cu un stilist adevărat, însăși Alina a făcut un curs cu Olga, dar ceea ce e mai important e cum reușim să ne găsim o reprezentare a noastră prin hainele pe care le purtăm. 

Aș mai fi rămas la magazin, abia începea petrecerea când am plecat eu, dar trebuia să fiu în altă parte. Sunt lucruri simple și importante care dau oamenilor senzația că se află acolo unde își doresc să fie: deschidere, încredere, onestitate, dorința de a-i ajuta pe ceilalți, colectivul. Poate că totul funcționează așa pentru că ideea de prietenie și încredere a fost la temelia întregii afaceri. Poate că e un stil de viață pentru Alina și colegele ei. Oricum ar fi, e bine așa cum e. 

Inițiativa face parte din proiectul ”Fericire la Muncă” și este o dovadă clară că oamenii se bucură să muncească, au nevoie să creeze un impact, au nevoie să producă rezultate. Proiectul presupune vizita pentru o zi în cadrul unui business, scrierea unui articol și publicarea acestuia și un raport personalizat cu câteva lucruri care țin de strategia de business sau de comunicare.  Pentru informații suplimentare sau programări vă invit să îmi scrieți pe adresa antoneta.gales@sonas.ro. 

Pin It on Pinterest

Share This