Când Ada avea vreo șase ani, era în clasa întâi, am avut o discuție foarte importantă cu ea. Am făcut atunci o afirmație foarte complicată, pe care Ada a tradus-o așa cum a putut și după ce mi-a pus o mulțime de întrebări, dar e de referință.
Am intrat în casă și mama mi-a zis, amuzată, că Ada a fumat. Vestea nu mi se părea atât de îngrozitoare, am realizat să a încercat, că s-a înecat și că nu i-a plăcut. Mai știam și că nu înseamnă mare lucru pentru viitor, în cazul în care vom avea o discuție relevantă pe tema asta. Mama mi-a zis că-i promisese că nu-mi va zice. Splendid! Trebuia să mă descurc singură.
Am plecat amândouă spre casă cu autobuzul, moment în care i-am spus că maică-mea mi-a transmis că ea, Ada, are ceva important să-mi mărturisească. I-au dat lacrimile când mi-a povestit că s-a dus cu o altă fetiță acasă la una mai mare decât ele, aia a fumat și le-a dat și lor câte un fum. I-am arătat că înțeleg, ea plângea, am luat-o în brațe. M-a fulgerat inspirația și inteligența și am declamat: „societatea pune la dispoziția indivizilor tentații pentru a-i separa pe cei slabi de cei puternici”. Normal că a urmat o salvă întreagă de întrebări. Ce înseamnă tentați? Ce-i aia societate? Am răspuns pe îndelete la toate. Nu am dezbătut faza cu intenția societății, nu cred că o face intenționat, așa mi-a ieșit atunci.
Ada a declarat într-o prezentare la TEDX Brașov că mai important pentru ea a fost să înțeleagă că poate avea încredere în mine și că-mi poate spune orice. Eu am crezut tot timpul – și cred în continuare – că ceva tot a înțeles ea.
Introducerea este necesară în contextul discuțiilor despre social media. Există o intenție de distrugere? E ceva intenționat în procesul prin care avem impresia că ne prostim cu toții? Mie mi-e clar că nivelul și capacitatea de atenție au scăzut mult. Văd la mine, văd și în jurul meu. Este rezultatul modului în care folosim social media și internetul, în general? Răspunsul e da, diminuarea capacității de atenție este consecința consumului de divertisment și informație online. Pe de altă parte, cu siguranță e doar o consecință și nu și-a propus nimeni să ne „prostească”.
Întrebarea mai importantă este cu privire la ceea ce putem face pentru a ne păstra mințile cât mai funcționale. Răspunsul e cititul.
Poate fi greu la început, dacă n-ai mai citit de mult timp. E diferit față de FB sau Instagram unde, dintr-o singură mișcare a degetului, primești constant stimulare, o altă imagine, o altă fotografie. Când citești îți imaginezi tu lumea. Și e o formă de libertate. Sunt studii care constată că atenția a scăzut atât de mult, încât unii oameni nu mai sunt în stare să urmărească nici filme. Tot cititul cred că e o modalitate de antrenare. Desigur că sunt de preferat romane care să te țină.
Exercițiul cititului se deprinde în copilărie, cu povești care să fie destul de interesante. Tendința de a feri copiii de informații care i-ar putea afecta este ușor exagerată. Copilul are capacitatea de a prelucra în limita sa de acceptare orice basm care îi este citit. E complet diferit cu filmele, acolo este într-adevăr expus. Acolo va vedea lucruri care l-ar putea înspăimânta. Acolo e neprotejat.
Povestea este modalitatea noastră de a înțelege lumea, dincolo de universul nostru mic. Prin poveste aflăm de situații, empatizăm cu personaje, cuprindem ceva mai mare decât limitările pe care le avem. Povestea este calea de a înțelege lumea.
„Regatul” lui Nesbø spune povestea a doi frați, Roy și Carl. Poate că momentul culminant al romanului este acela în care Carl se trezește într-o dimineață, după ce a avut un coșmar și îi spune lui Roy că a visat că s-au ucis unul pe celălalt.
Jo Nesbø reușește în „Regatul” să te țină cu sufletul la gură, oscilând între prezent și trecutul întunecat al celor doi băieți aflați inițial într-o competiție pentru iubirea tatălui, care devine din ce în ce mai apăsătoare. Roy se transformă într-un justițiar, mai târziu decât și-ar fi dorit, astfel încât remușcarea sau vina se naște din faptul că a acționat prea târziu. L-a protejat pe Carl, fratele mai mic, absolut tot timpul. După moartea părinților, Carl pleacă în SUA, apoi în Canada. Roy rămâne acasă, în satul norvegian de baștină și e manager la o benzinărie. Carl se întoarce când nimeni, nici măcar Roy nu s-ar mai fi așteptat să-l vadă înapoi. Nu vine cu mâna goală, aduce cu el o soție și un proiect fabulos în care la care ar putea fi părtași toți localnicii, pentru că vor construi un resort balnear de lux.
Dacă în seriile cu care eram obișnuiți, Nesbø aducea în prim plan mai întâi o crimă, în „Regatul” totul este sub semnul întrebării. Ce s-a întâmplat cu părinții celor doi frați? Dar cu polițistul care a început să-i preseze după câțiva ani pentru a afla dacă nu cumva tatăl s-ar fi sinucis?
Cei doi frați Osgard se numesc Roy Calvin și Carl Abel; pentru o clipă ai putea să te gândești la Cain și Abel, cumva Roy (Cain) este cel care rămâne acasă și păzește moștenirea, iar Carl (Abel) este cel care pleacă. Am tot așteptat să văd cum se sfârșește lupta între cei doi frați, pe măsură ce înaintam în roman, conflictul devine din ce în ce mai evident, dar Nesbø are și mult umor. Toate situațiile au câte o întorsătură de final, care schimbă totul. Lupta dintre ei devine mai clară în momentul în care Roy se îndrăgostește de Shanon, soția lui Carl. În varianta musulmană a poveștii lui Cain și Abel, cei doi frați ajung să ceară sprijinul tatălui pentru că rivalizează pentru iubirea Aclimei și au nevoie de o decizie. Cei doi îi vor aduce ofrande tatălui și cel al cărui dar este acceptat o va lua în căsătorie pe Aclima.
Povestea celor doi frați este o temă foarte răspândită în basme și, evident, în literatură. În basme, așa cum detaliază Bruno Bettelheim în „Psihanaliza basmelor”, „cei doi frați reprezintă aspecte aparent incompatibile ale personalității umane”: „unul este prudent și rezonabil, dar gata să-și salveze fratele, care se expune nebunește unor pericole teribile”, unul este stabil și rămâne în locul părintesc, celălalt aventurier și pleacă de acasă, unul este loial și generos, celălalt este nestatornic și egoist. În basme apare și soția unuia dintre ei ca motiv al discordiei. De ce e interesantă paralela cu basmele sau cu mitul biblic? Pentru că Nesbø reușește să facă de fiecare dată să-ți dai seama că lucrurile nu sunt ceea ce par a fi.
Roy este cel care pare violent. Obișnuia să meargă împreună cu fratele lui mai mic la petreceri și să se bată pentru el. Carl pare cel liniștit. Ce să vezi? Violența poate avea multe forme, nu spun mai mult.
M-am gândit și Steinbeck și „La răsărit de Eden”. Acolo povestea lui Cain și Abel este dublă: Charles și Adam în primă fază, apoi Caleb și Aron, fii lui Adam. Cel mai important lucru din romanul de referință al lui Steinbeck este discuția despre ce și cum anume i-a spus dumnezeu lui Cain, după acesta l-a ucis pe Abel: tu vei stăpâni păcatul, tu să stăpânești sau tu poți…
„― Traducerea populară americană le ordonă oamenilor să învingă păcatul, şi păcatul poate fi numit ignoranță. Traducerea lui King James face o promisiune în “tu îl vei stăpâni”, dând să se înțeleagă că omul va învinge cu siguranță păcatul. Dar cuvântul ebraic, cuvântul timshel, “tu îl poți stăpâni” îţi dă o posibilitate de alegere. Poate că e cel mai important cuvânt din lume. Asta înseamnă că drumul este deschis. Dreptul de a alege revine omului. Pentru că dacă e adevărat “îl poți stăpâni”, este tot atât de adevărat şi că “nu-l poți stăpâni”. Nu înțelegi?
― Ba da, înțeleg. Înțeleg. Dar tu nu crezi că asta este o lege divină. De ce îi simți atunci importanța?
Lee răspunse:
― Am vrut să vă spun asta mai de mult. Am şi anticipat întrebările dumitale şi sunt bine pregătit. Orice scriere care a influențat gândirea şi viaţa unui mare număr de oameni este importantă. Există milioane de secte şi biserici care simt ordinul “tu să-l stăpânești”, şi fac totul ca să-l asculte. Și sunt alte milioane care cred în predestinare, “tu îl vei stăpâni”. Nimic din ceea ce ar face nu ar putea opri destinul. Dar “tu poți”. Asta îl face pe om măreț, îi dă ceva asemănător zeilor, pentru că în slăbiciunea şi murdăria lui, în uciderea fratelui lui, el are totuși posibilitatea alegerii. Îşi poate alege drumul, poate lupta şi câștiga. Vocea lui Lee era un cântec de triumf.
Adam spuse:
― Tu crezi asta, Lee?
― Da. Da, cred. Este uşor ca din lenevie, din slăbiciune, să te arunci în brațele lui
Dumnezeu spunând: “N-am avut încotro; drumul era dinainte stabilit”. Dar gândește-te la măreția alegerii. Îl face pe om, om. Pisica n-are nici o posibilitate de alegere, albina trebuie să facă miere. Nu este nimic divin în asta.”
În toaleta benzinăriei pe care o administrează, Roy a pus un afiș:
FĂ CEEA CE TREBUIE FĂCUT.
TOTUL DEPINDE DE TINE.
FĂ-O ACUM.
Pot fi multe interpretări ale îndemnurilor de mai sus: poate fi despre cum îți faci nevoile, despre cum faci curățenie. Poate fi și modul în care a înțeles la un moment dat că trebuie făcute lucrurile. „Regatul” este despre noroc și ghinion, despre dreptate și luptă, adevăr și minciună, sărăcie și bogăție, sau despre cât de relative sunt toate aceste concepte. Modul în care Nesbø te ajută să te apropii de Roy, să-l înțelegi, vine și din faptul că el, Roy, este cel care spune povestea.
L-am cunoscut pe Nesbø în 2019. A venit să prezinte „Macbeth” la librăria „Șt.O.Iosif”. Am avut marea onoare și plăcere de a-i pune întrebări. Cred că am exagerat, știam destul de multe lucruri despre ele, citisem romanele, interviurile pe care le dăduse și în care se plânsese că trebuie să dea mereu aceleași răspunsuri, așa că am avut grijă să întreb ce mă interesa pe mine cel mai tare. A fost o seară desăvârșită.
Recunosc, acum mă dau mare.
Stilul din „Regatul” e și nu e diferit de Nesbø pe care-l știm. Atmosfera este asemănătoare, lupta din interiorul personajului este similară cu cea a lui Hole, nici el nu e vreun erou lipsit de păcate. Mie îmi place la nebunie seria Harry Hole, am citit-o aproape pe toată, cred că doar vreo două volume nu am apucat. Multe dintre ele le-am citit în engleză, încă nu au apărut la noi.
Ce mi se pare mie diferit la „Regatul” e modul în care Nesbø reușește de fiecare dată când ai impresia că ai înțeles ceva, să-ți arate că e diferit, că e pe dos, sau când privești situația de la depărtare ea poate arăta într-un anumit fel, dar când te apropii vezi că e cu totul și cu totul altceva. E un joc în care regulile sunt contestate în mod frecvent, dar ajungi să înțelegi de ce.
Editura Trei, 2021, București, colecția Fiction Connection, 704 pagini
Coperta 4
„Doi frați. Un orășel de munte. Secrete adânc îngropate.
Roy n-a părăsit niciodată orășelul pașnic de munte unde a crescut, spre deosebire de Carl, fratele sau mai mic, care a fost nerăbdător sa plece și să lase în urmă trecutul dureros. Ca toată lumea, și Roy a crezut ca fratele lui a plecat pentru totdeauna.
Dar Carl are planuri mari pentru orașul sau natal. Iar atunci când se întoarce împreună cu soția lui misterioasă și o idee strălucită de afaceri, tensiuni mocnite și rivalități vechi tulbură liniștea locului.
Roy își dă seama că se simte în mod inexplicabil atras de Shannon, soția lui Carl, atracție care va avea consecințe devastatoare.
În scurt timp, ceea ce părea o întoarcere acasă triumfală se va transforma într-un sir de evenimente nefaste, care amenință să distrugă tot ce prețuiește Roy, pe măsură ce secrete de familie de mult îngropate încep sa iasă la iveală…”
Recent Comments