Creativitate

De când am stabilit că tema pentru cea de a treia literă din alfabet ar trebui să fie creativitatea și-mi făceam vânt să mă apuc de scris, așa am luat-o razna, așa mi s-a părut că e prea mare subiectul, așa de departe m-am dus, că n-am mai reușit să mă adun. Am început cu armonia în ianuarie, am dat-o cu bunătatea în februarie și în martie… În martie a fost pauză. Au existat și motive practice, trebuie să le menționez, am fost copleșită de oboseala post-covid. 

M-am îmbolnăvit pe 14 februarie. O să-mi aduc aminte mereu ziua în care a venit o doamnă foarte drăguță cu ambulanța la mine acasă să-mi facă testul. M-am așezat pe băncuța din hol, am dat capul pe spate și am așteptat emoționată o zi să văd care-i treaba. A fost Covid, ceea ce mi-era destul de clar. Cele două săptămâni ar fi fost ok dacă nu aș fi rămas cu sechele. Când am crezut că-i gata, mi-a dat cu virgulă, puteam lucra vreo două ore pe zi și cam atât, așa că a trebuit să-mi dozez foarte bine eforturile. M-am concentrat pe ceea ce mi se părea imposibil de trecut cu vederea, aveam tot felul de termene pe care am început să le amân cu din ce în ce mai multă grație. Aș vrea să-mi fie ceva mai clare lecțiile pe care le-am învățat de aici, doar că încă am un fel de brain fog sau, pur și simplu, refuz să mă mai străduiesc dincolo de puterile mele. 

Una dintre caracteristicile cele mai importante care ne diferențiază – deocamdată – de inteligența artificială este creativitatea. Iar aici nu e vorba doar de capacitatea de a găsi cu ce să înlocuiești un desfăcător de conserve când ai nevoie disperată de unul, ci vorbesc mai ales despre acea capacitate de a crea dincolo de niște instrucțiuni limitative sau cunoștințe pe care le deții. 

Într-un articol recent, Mark Manson vorbește despre capacitatea de a fi sub sau peste API. Prin API (application programming interface) înțelegem un intermediar care permite ca două aplicații să comunice între ele, fie acela un soft sau un protocol.  Ideea e că merită să te întrebi cum te poziționezi tu, cât de repede ceea ce faci tu poate fi preluat de către un algoritm. În cazul în care faci ceva care se repetă, care este predictibil sau care poate fi scris sub forma unei „ecuații” sau scheme logice, este posibil ca la un moment dat altcineva, mai bine zis altceva, să facă ceea ce faci tu. Pentru că acel proces decizional pe care îl faci este repetitiv, el va putea fi codat și preluat. 

Dacă ești sub API ești condiționat să faci ceva dictat din exterior, dacă ești peste API, tu ești cel care definește și dezvoltă în permanență regulile. Tu creezi. 

Noi căutăm predictibilitatea, pentru că avem nevoie să identificăm cum putem face lucrurile mai ușor, dar progresul se întâmplă atunci când descoperim o altă cale. Dacă o activitate este repetitivă, ne plictisim. Dacă este prea dificilă, ne blocăm. Vrem să fim provocați, dar vrem și să reușim. Vrem mereu ceva diferit, dar vrem să știm că putem. Condiția: curiozitatea. 

De fiecare dată când îți pui întrebarea „ce-ar fi dacă?” stai puțin să asculți răspunsul. Stai până când vine un răspuns deschis, încărcat pozitiv cu curiozitate, treci peste primul „nu se poate”, treci și peste al doilea în care începi să-ți explici și de ce nu se poate. 

E posibil ca mi-e să-mi fie ușor, pentru că întrebarea „ce-ar fi dacă?” e foarte adânc întipărită în mecanismele mele de gândire. E posibil să vină din exercițiul permanent de a scrie ficțiune pe care-l fac. Chiar și cele mai banale situații de viață se pot transforma într-o poveste dacă-mi pun destul de stăruitor întrebarea. 

În documentarul despre creativitate „The Creative Brain” (îl găsești pe Netflix), Dr David Eagleman dă mai multe exemple de oameni care au preocupări în mai multe domenii și care devin din ce în ce mai creativi cu cât practică lucruri foarte diferite. Vei vedea o compozitoare și cântăreață care și gătește. O menționez doar pe ea pentru că am și eu pe cineva special despre care voi scrie curând. 

Acum sunt nevoită să fac o paranteză. Anul în care am fost nevoiți să ne limităm aria fizică de exprimare a determinat pe unii dintre noi să-și lărgească domeniile. Ăsta e și subiectul unei serii de articole pe care le voi scrie pentru revista Zile&Nopți: sindromul creativității multiple. Am început cu Mihai Boer, realizator de emisiuni radio și DJ, care în pandemie a început să făurească tot felul de articole din lemn. 

Din acel spațiu  de liniște în care se auzea pe sine, și-a dat seama că are ceva mai mult de spus. A renunțat complet pentru trei luni la social media și și-a dat frâu liber curiozității. Voia să afle mai mult despre un stil de viață potrivit și facă ceva cu schițele care-i umpleau caietele. 

MOȘTENIT este brandul lui Mihai și unde vorbește despre ceea ce creează. A vrut să facă un cadou lucrat cu mâna lui și așa a început totul, a făcut un raft din lemn pentru fructe și legume. Apoi a urmat un scaun. Apoi un birou. Lămpile pe care le face sunt din bucăți de lemn găsite în pădure. I-ar plăcea să poată utiliza mai mult lemn căzut, dar acceptă totuși că e greu și se concentrează să folosească doar materie primă sustenabilă. 

Suntem suma tuturor lucrurilor pe care le facem, a tot ceea ce manifestăm în lume și latura aceasta Mihai o exprimă în produsele sale pe care le dorește să fie prietenoase și simple. Vorbește despre un consum minimalist și rezonabil, despre un cadru simplu și ordonat acasă în care să ne trăim viața, fără să ne aglomerăm inutil, pentru că într-un astfel de ambient ordonat și mintea funcționează optim. 

Vreau să o dau exemplu și pe Ada. Sunt foarte mândră de ea și cred că resursele de creativitate pe care le are sunt abia la început. Vreau să pomenesc acum doar de wearephoenix, brandul pe care l-a lansat împreună cu prietenele ei, Aureliana și Alexandra. Întregul concept este despre creștere și renaștere. Mereu ne căutăm, mereu ne descoperim cu bucurie. WeArePhoenix oferă produse de casă (lumânări) și de corp (săpun și sare de baie). Deocamdată. Sunt în faza de teste încă niște produse. Și mai e ceva. Lumânările au ilustrații semnate de artiste românce. Etichete respective pot fi date jos și să fie folosite ca semne de carte. Pentru că este vorba de multă creativitate în tot acest demers și găsirea celor mai bune modalități de susținere a artiștilor. Aruncă o privire pe site. Recomand! 

 

O pomenesc și pe Lena Animalenas, ea semnează o serie de ilustrații și ce mai face ea fabulos e că îți poate face un portret mai special, reinterpretat creativ. Las aici portretul pe care i l-a făcut Adei.

 

Cât de creativ/ă ești în a te descoperi pe tine? 

În ultimul timp am primit din ce în ce mai multe solicitări pentru a ține un curs de scriere creativă. Și mă gândesc foarte serios să-i dau drumul, pentru că știu cât de mari ar fi beneficiile dacă te apuci să scrii și să vezi ce iese: fie că e vorba de modalitatea în care vei povesti despre tine într-un jurnal, fie că e vorba de poveștile pe care le scrii, oricum ai da-o, vei fi foarte câștigat/ă, ca să nu mai zic că vei citit foarte mult participând la un astfel de curs. Serios, dacă ți se pare o idee bună, te rog să mă anunți.

Cursul de scriere creativă pe care îl ține Zachary Lazar oamenilor dintr-un centru educațional îi ajută să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși, odată ce-și înțeleg povestea. Poate că ceea ce avem noi de spus, din fericire, e mai puțin dramatic, dar cu siguranță oricui îi prinde bine să se cunoască și să se înțeleagă. 

Cum devii mai creativ/ă? 

În „Specia rebelă”,  David Eagleman și Anthony Brandt dau câteva exemple foarte bune despre cum vei inova mai ușor dacă ești curios în mai multe domenii de activitate și dacă te interesează arta. Far beyond API aș zice. 

„Creativitatea este, în mod inerent, un act social. Suntem ființe extrem de sociabile. Lucrăm fără întrerupere pentru a-i surprinde pe ceilalți. Imaginează-ți că de fiecare dată când prietenul tău te întreabă ce-ai făcut azi îi răspunzi exact în același fel. Nu este, cu siguranță, o prietenie care să dureze. În schimb, oamenii caută să-i uimească pe ceilalți, să le trezească surpriza, admirația, uimirea. Așa creăm legături unii cu alții, și asta este ceea ce căutăm unii la alții.” 

Creativitatea poate fi simulată printr-un act conștient de curiozitate și de dorință de a descoperi. Odată acumulate toate senzațiile respective, e important să-ți dai voie să vezi ce vine și pentru asta e nevoie să faci loc să-ți vină idei. 

Niksen e originar din olandeză și înseamnă o relaxare în care dai voie ca orice gând să vină, stai doar și observi în jur, faci ceva relaxant și fără scop. Este un spațiu foarte aproape de plictiseală în care, de fapt, vin cele mai bune idei. E locul unde nu ai termene, nu ai scop, doar stai și vezi ce vine. E pauza. 

Mi-am dat seama de valoarea lui acum vreo câțiva ani, când mi-am permis o vacanță fără scop. A fost și cea mai lungă vacanță pe care am avut-o vreodată.  

(Ne)făcutul de nimic 

Dubla negație din limba română este teribil de înșelătoare în cazul acestei afirmații, sună mult mai bine în limba engleză ”doing nothing”. Excepțional spus: ”dolce far niente”.

Capacitatea mea de a simți gustul dulce pomenit mai sus era anesteziată. În urmă cu foarte mult timp mi-am spus mie însămi că este condamnabil să stai degeaba. Era complet interzis și dovadă de slăbiciune. Tot ceea ce am descoperit ulterior nu reușea să facă vocea asta acuzatoare din capul meu să tacă odată. Până când am reușit să o las să vorbească fără să mă mai simt vinovată. Da, mai aud din când în când vocea asta care mă dojenește, doar că o pot accepta acum, știu de unde vine și nici măcar nu trebuie să înceteze. Ideea e că o pot lăsa să spună lucruri, iar acestea nu mă mai ating. 

Relaxare 

În cazul în care relaxarea devine o activitate, intrăm în contradicție cu primul principiu.

Ca și meditația, relaxarea nu este ceva ce facem, este ceva ce trăim. Doar așa putem experimenta cu adevărat starea respectivă. În momentul în care ne coordonăm acțiunile pentru a face ceva anume, dispar condițiile optime pentru ca relaxarea să poată avea loc. Relaxarea este o stare în care putem intra atunci când facem ceva banal. Pe plaja din Danemarca am adunat pietricele. Am reușit să fac două movilițe considerabil de mari, una din pietricele rotunde și alta din pietricele cu margini foarte ascuțite. Am construit la ele vreo oră și nici nu mi-am dat seama. 

Mai făceam asta și când pe când lucram în corporație. Aveam momente în care alegeam să pun hârtii în plicuri sau să toc documente. Strict ca relaxare. Ajută. 

Niksen presupune un oarecare contact și observație. Când o arzi aiurea pe social media nu e niksen. Și nici când joci jocuri pe computer sau pe telefon. Pentru că atunci te pierzi complet și ești supra-stimulat/ă, ceea ce e opus spațiului în care îți vin idei.  

Creativitatea vine și din creșterea capacității de observație 

Când observi că observi, toate informațiile pe care le aduni pot fi folositoare cândva și pot fi exprimate. Toată creativitatea celor din jurul nostru este un stimul pentru propria noastră deschidere și dezvoltare. 

Vorbim foarte des despre crearea de experiențe, doar că a devenit un fel de vânătoare, până și ceva simplu, cum ar fi băutul unui pahar cu apă ar trebui să devine o experiență. Mie îmi place să pun întrebarea altfel: dacă am fi în stare să observăm mai bine, oare n-am putea transforma noi înșine fiecare lucru pe care îl facem în ceva deosebit? 

Maslow a vorbit despre peak experience și a susținut până aproape de sfârșitul vieții sale această căutare. A afirmat până spre sfârșit că asta este ceea ce ne motivează. Doar că a reușit să înțeleagă că cea mai valoroasă capacitate este aceea de a te bucura și de lucrurile care par banale, că în momentul în care ajungi să valorezi fiecare eveniment poți să fii pe un platou. Arta este să descoperi extraordinarul în fiecare eveniment ordinar. Și pentru asta e nevoie de conștientizare, curaj și conectare, cuvinte despre care merită să scriu separat câte un articol.