by admin | Oct 29, 2017 | Vorbe vorbe
Sigur că poate fi deranjantă supra-comercializarea sărbătorii de Halloween. Pe de altă parte, este o decizie personală cât de mult vrem să ne implicăm: ne costumăm sau nu, pornim la colindat sau nu. De aici și până la petiții pentru interzicerea Hallowwen e o cale...
by admin | Oct 27, 2017 | Vorbe vorbe
M-au impresionat balerinele ei de prima dată când le-am văzut. Pluteau pe rochii, pe bluze, pe tricouri, chiar mai diafane decât materialele pe care au fost pictate de mâna iscusită a Danei Tănase, creatoarea lor. Din fericire, Dana are un simț al umorului foarte...
by admin | Oct 27, 2017 | Vorbe vorbe
Cartea mea este dedicată celor mai importante două femei din viața mea, cu ajutorul cărora am învățat foarte mult despre mine. Una este cea care m-a născut și cealaltă este cea pe care am născut-o eu. A fi puternică însemna să nu-mi fie teamă de nimic. Atât de...
by admin | Oct 22, 2017 | Vorbe vorbe
Consider că rolul specialiștilor este extrem de important. Să-mi fie iertată comparația, dar și copilul l-am dus la tuns, că doar nu era să o ciopârțesc eu acasă. În toate domeniile, sunt oameni care specializați și eu cred că trebuie să le recunoaștem competența. De...
by admin | Oct 21, 2017 | Vorbe vorbe
Am emoții înaintea lansării de peste o săptămână. Ca de obicei, prima lansare are loc la Brașov. Mă pregătesc de întâlnirea de la HOF Cafe din 30 octombrie, ora 18. Urmează Gaudeamus în 24 noiembrie și apoi prin țară. Nu am încă un calendar. Nu dați cu pietre! ”În...
Recent Comments