Bine că mi-am dat seama 

Am mulți ani de antrenament deja. Știu atât de bine ce funcționează, încât ard etape în a-mi acorda propriul ajutor. Atât de concentrată pe gestul optim, pe acțiunea cea mai simplă și concretă pe care aș putea să o fac pentru a îmbunătăți lucrurile, mi se întâmplă să omit să iau la cunoștință starea de fapt. Am avut mereu dificultăți să stau în disconfort. Știu că nu sunt singura, cui i-ar plăcea? 

Sunt trei săptămâni în care am scris foarte puțin spre deloc. Îmi propusesem să bag niște viteză la textele pentru caiet, profitând de cele trei săptămâni în care am avut eu o pauză, pentru că ai avut tu mai mult de lucru. Nici măcar newsletter nu am trimis în perioada asta. 

Au fost cele 21 de zile de recunoștință, trei săptămâni în care provocarea era să notezi în fiecare zi lucruri de care te-ai bucurat, lucruri bune pe care le-ai făcut și ești recunoascător/toare că ai reușit, ție sau altora, lucruri pe care le-ai primit. Provocarea era și de a identifica modul în care ai reușit să le faci să (ți) se întâmple. Poate că uneori era suficient să te consideri norocos/norocoasă. – Începând cu săptămâna 34, timp de 21 de zile, în Caietul Fericirii. Așa au trecut și următoarele două săptămâni: 35 și 36. – 

Etimologia cuvântului fericire vine din latină, felix, însemnând și roditor, de succes, norocos, propice. În alte limbi se spune că are rădăcina hap, care înseamnă tot noroc, șansă. În limba germană, Glück înseamnă și noroc și fericit. Oricum am da-o, chestia cu fericirea ține și de împrejurări, mai mult decât atât, de fapt, cum le percepem și ce reușim să facem din ele. 

Richard Wiseman, profesor în cadrul Universității Hertforshire, este autorul cărții ”The Luck Factor”, volum pe care l-a publicat după aproximativ zece ani de studii cu privire la noroc, cum este el perceput și de unde vine. 

În urma cercetărilor pe 400 de voluntari, pe care i-a adunat cerându-le să se înscrie celor care se consideră a fi FOARTE norocoși sau nenorocoși, a reieșit că 

”OAMENII CARE SE CRED NOROCOȘI AU MAI MULT NOROC”

Stai ușor, că nu e vorba de legea atracției aici, nu e niciun secret. Wiseman – om înțelept, după cum îi spune și numele – a vrut să afle care sunt acele abilități ale ”norocoșilor” și ce am putea învăța noi din ele. Dincolo de a spune cum se simt norocoșii, hai să vedem și ce anume fac ei. 

Wiseman spune că cei aparent favorizați de soartă sunt aceia care sunt foarte pricepuți la a observa și de a crea ocazii, iau decizii rapide bazându-se pe intuiție, au așteptări pozitive cu privire la ceea ce urmează să se întâmple și adoptă o atitudine rezilientă care transformă ghinionul în ceva mai puțin rău. 

Cei care se consideră norocoși generează norocul pentru că aplică patru principii:

1. Maximizează-ți șansele. Fii mereu deschis/ă la noi experiențe. Adoptă o atitudine flexibilă. 

O bună perioadă de timp m-am certat că sunt prea puțin ambițioasă și că sar de la o chestie la alta. Mi-au plăcut mereu oamenii care-și puneau ceva în cap și dădeau cu capul de zid până-l spărgeau. Pentru mine a fost mai interesant să descopăr o altă cale. Și aveam mereu atâtea preocupări diferite! Mereu m-am putut orienta către altceva. Faptul ăsta m-a ajutat să-mi dezvolt deprinderile în mai multe arii de activitate care mă fascinau. De asta am studiat design și mobilă de artă după ce am picat la medicină prima oară când am dat la facultate. Că-mi plăcea să și pictez. Mult mai târziu am realizat că toate aleile pe care le-a bătătorit m-au dus în spațiul în care pot utiliza toate cunoștințele pe care le am. 

I-am spus cuiva odată, unui fost, că eu doar nu cânt. Înclin să cred că e adevărat. Nu, nu cânt, nici cozonaci nu fac, dar sunt bine. Mi-a luat ceva. Până când am aflat că oamenii care au mai multe interese în domenii complet diferite sunt ceva mai speciali. Eu mă temeam că sunt o împrăștiată. 

Am avut un interviu la Canal 33 pe tema asta. Urmărește-l cu răbdare, cred că e interesant. 

 

 

Toată munca pe care o depun, textele pe care le scriu, inclusiv cele de ficțiune sunt pentru a oferi din ceea ce știu. Poate te ajută. Mi-ar fi plăcut să mă fi descurcat mai repede. Mi-ar plăcea ca fetele (acum sunt deja mari), prietenele Adei sau alte femei tinere să poată învăța ceva. Să le fie puțin mai ușor, tot așa cum nouă ne este mai ușor decât le-a fost mamelor noastre. 

2. Ascultă-ți instinctele. Vezi ce-ți spune intuiția și verifică mereu care-ți sunt gândurile. Unele sunt utile, altele sunt doar automatisme. Învață să gândești despre ceea ce gândești.

La Festivalul Unfinished 2019 mi-a plăcut tare când l-am auzit pe neuroscientistul Moran Cerf spunând: ”Don’t believe everything you think”. 

Mintea trebuie să ne fie un instrument și o unealtă. În niciun caz să nu o lăsăm să ne țină pe pilot automat. Uneori ne vin în cap lucruri, despre trecut sau proiecții despre viitor. Putem acționa în prezent și doar dacă facem puțin curățenie în tot ceea ce ne vin în cap. 

Aici eu aș fi împărțit în două subiectul. 

Instincte și intuiție

Percepem lumea în special prin văz. Cu toate astea, suntem deseori înșelați de ceea ce vedem, îți aduc aminte aici de celebrele iluzii optice, sigur le știi, cele cu puncte care par de diferite dimensiuni, dar cercurile au aceeași rază, par modificate din cauza culorii, sau cu liniile care par mai scurte sau mai lungi funcție de orientarea săgeților din capete. Păi dacă văzul, care ar trebui să fie foarte clar, ne face feste, când e vorba de cuvinte, de comunicare, normal că sunt erori. Și cum le corectăm? Cum ne asigurăm că vorbim aceeași limbă? Vorbim în continuare. Întrebăm. Clarificăm până când ajungem să ne dăm seama că vorbim despre același lucru. 

Dincolo de văz, mai receptăm informații și altfel. Percepem lucruri. Esențial este să ne întrebăm ce e real și ce nu. Ce e informație utilă și ce nu. Mergi pe o stradă întunecată și ți-e frică. E util să te întrebi dacă e despre prezent sau despre ceva din trecut, o situație similară, poate un eveniment care te-a speriat. Mai faci câțiva pași și descoperi o alee luminată pe care ai putea ocoli. Ce faci? Să mă ierți că dau exemple de genul, dar scriu cărți polițiste. Dacă nu ești sigur/ă de unde-ți vine senzația, alege aleea cu lumină și fă un ocol. Mai bine să ai noroc decât să-ți pară rău. Și aici introduc următorul punct. 

Gândește despre cum gândești

De multe ori spunem ”am simțit” când e greu să ne oferim explicații. Dar ”simțirea” e ceva ce poate fi descifrat. E important să te întrebi și de ce și de unde. Că doar senzația aceea de teamă nu vine de nicăieri. Și poate fi doar un gând, poate să-ți fie foame, poți avea o gastrită. Descifrează gândul din spate. Instinctul se creează și din experiențele trecute, nu te lăsa captivat/ă de lucruri pe care nu ți le poți explica.  

3. Așteaptă-te să fie bine. Concentrează-te pe norocul pe care l-ai avut. 

Dat fiind scenariul de mai sus, când o pornești pe strada luminată gândește-te ce bine că ai dat de ea, ce noroc ai avut, ce fain poate fi. Când ajungi cu bine acasă, dă-ți seama că ai avut noroc. 

Avem mare nevoie de logică. Ne dorim ca toate lucrurile să fie clare. Această nevoie este atât de mare la unii, încât îi auzi spunând: ”toate se întâmplă cu un scop”. Mi-e greu cred asta. Refuz să cred că e un scenariu scris pe undeva pe care noi doar îl punem în practică. Cred că există hazard. Uneori greu de dus. E mult mai important ce am învățat din ceea ce ni s-a întâmplat decât să credem că e o lecție care ne-a fost dată. E o lecție pe care am învățat-o, dar nu a stat nimeni să ne pregătească o curricula. 

Suntem ceea ce devenim în urma lucrurilor care ni se întâmplă. Ce învățăm din ele. Viktor Frankl spune în ”Omul în căutarea sensului vieții” că sunt trei direcții prin care poți da sens vieții tale: prin oamenii dragi, prin iubirea pe care le-o porți, prin opera pe care o creezi, sau prin suferință, ce anume faci din ea. O perioadă mi-a fost destul de dificil să înțeleg cea de a treia. Suferința în sine nu are niciun sens. Are sens doar ceea ce faci pentru tine și pentru ceilalți după ce ai trecut prin ea. Iar aici am un exemplu de la cel mai recent Cerc de Donatori la care am participat la Brașov. Liliana este avocată. Sunt deja 20 de ani de când susține probono victime ale violenței domestice să o ia de la capăt. Când era mică, mediul în care a copilărit era unul abuziv. A spus pe scenă ce a reușit să facă după ce a ieșit din coșmar. A spus, în aplauzele audienței cu lacrimi în ochi, ce face ea acum. Sala a copleșit-o cu aplauze. 

Norocul ei a fost să depășească statutul de victimă. Liliana este o luptătoare și arma ei este curajul. 

4. Imaginează-ți cât de rău ar fi putut fi dacă nu ai fi avut noroc. Concentrează-te pe rezultatul pozitiv. Întotdeauna se poate și mai rău. 

Zburam înapoi în țară din Germania. Vreme apăsătoare, o primăvară năbădăioasă.  Un coleg căruia îi era cumplit de teamă de avion a venit la mine și mi-a mărturisit asta, iar eu i-am spus să stea liniștit, atâta timp cât sunt eu acolo, nu are ce să i se întâmple. A fost cel mai nasol zbor pe care l-am avut vreodată, turbulențe și vreo două căderi scurte în gol. EL a venit la mine la sfârșit și mi-a zis că a fost îngrozitor. I-am replicat: ”A fost minunat! Îți dai seama cât de rău ar fi fost dacă eu nu eram la bord?”  A râs. Și l-am și eliberat de frica de zbor. 

Wiseman a făcut și un exercițiu de imaginație. Le-a propus subiecților să-și imagineze că a avut loc un jaf la o bancă și un om a fost împușcat în braț. Cei norocoși (și care se cred norocoși) au zis că omul a avut mare noroc, putea să fie și mai rău. Cei care se consideră ghinioniști au zis că omul a avut mare ghinion, unii scăpat neatinși. Poate că e destul de greu de digerat acest ”scepticism pozitiv” al lui Wiseman, mie îmi place tare mult. Mecanismul acestei abordări merge pe recunoștință. Faptul că te bucuri că ai scăpat sau că ai scăpat cu daune minore ajută mai mult, te pune într-o energie diferită decât aceea de a-ți plânge de milă. 

Și pentru că-mi place să te provoc la sfârșitul fiecărui articol, ți-aș propune să te gândești la cum te gândești tu despre tine? Te consideri norocos/ norocoasă? Numără-ți binecuvântările. Poate că ar fi bine să începi, dacă nu o faci deja. 

Am început spunându-ți că nu am mai scris în ultimele săptămâni. Durerile de spate au fost atât de mari, încât mi-era greu să mă concentrez. Puteam sta maximum 15 minute pe scaun. Da, am primit sfaturi de la toată lumea, am încercat diferite proceduri, nu a funcționat nimic. Ajunsesem să mă uit la tot felul de mașinuțe. La Gaudeamus am văzut o tipă care conducea o chestie foarte mică și extrem de mobilă. M-am gândit dacă e foarte scumpă. Așa sunt eu, mă gândesc la soluții! 

Faptul că sunt ceva mai bine acum se datorează prietenei mele și medicului exatrordinar care este Andrea Neculau. Am ajuns la o injecție paravertebrală până la urmă. O să continuăm cu alte intervenții după ce mă voi recupera suficient, mai e un drum până acolo. Ce voiam să-ți zic e că am primit un abțibild la cabinetul medical, pe care scrie ”Sunt o fetiță curajoasă”. E minunat să insistăm pe curaj și nu pe cumințenie, mai ales la fetițe. Lor li se cere mult prea des să fie doar cuminți. 

 

Pin It on Pinterest

Share This