Munca ne ocupă o parte bună din timpul zilei. De cele mai multe ori, chiar cea mai mare parte, astfel încât starea noastră de bine depinde și de jobul pe care-l avem. Dacă nu ar fi așa, Sisif nu ar fi cel mai trist caz din istoria ocupării.

(Legenda spune că Sisif i-a supărat foarte tare pe zei și atunci ei l-au pedepsit. A fost pus să împingă un bolovan la deal și de fiece dată când ajunge în vârf, bolovanul o ia la vale. Și din nou. Și din nou. Întru eternitate.)

În limba daneză există un cuvânt special arbejdsglæde și care chiar asta înseamnă: fericire la muncă. Am mai găsit și în alte limbi sintagme similare: töörõõm – workhappiness (Estonia), Arbeidsgeluck (Africa de Sud – Africaans) sau Werkgeluck (Olanda).

Avem tendința de a asimila fericirea cu distracția la muncă, ceea ce e complet eronat. De câte ori îndrăznesc să vorbesc despre fericire în unele organizații, mi se spune că nu mai pot pune ÎNCĂ o masă de biliard în cantină. Repet, este vorba despre altceva.

Reușim împreună

În momentul în care întreb ”care sunt motivele de satisfacție la locul de muncă?”, oamenii vorbesc despre rezultate, despre reușite, despre succes. Dacă merg mai departe – și merg – și întreb ”ce te face fericit la locul de muncă?”, oamenii vorbesc despre cum obțin rezultatele respective împreună cu ceilalți, despre cum reușesc împreună, despre colaborare, despre atmosferă, despre încredere.

Cuvântul colaborare vine din a lucra (laborare) împreună. Înseamnă a conlucra. Îmi place să dau exemplul acesta: succesul unei operații complicate se datorează întregii echipe medicale: de la chirurgul care are bisturiul în mână, la asistenta medicală și până la infirmiera care a asigurat igiena sălii de operație. Acesta este și ceea ce ne motivează: sensul muncii pe care o depunem și recunoașterea din partea celorlalți.

Contribuția fiecăruia este importantă și, de asemenea, este esențial ca ea să fie recunoscută. Avem nevoie să fim văzuți de către ceilalți. Avem nevoie de un ”mulțumesc” și de un zâmbet cald. Avem nevoie să recunoaștem în ceilalți aceeași disponibilitate de a face o muncă de calitate ca și noi. Avem nevoie să aparținem.

De unde vine angajamentul?

În articolul precedent despre Oameni dădeam niște cifre cu privire la angajamentul la locul de muncă. Doar 15% dintre angajați sunt implicați în mod activ. Aceasta este media mondială și cifra care corespunde  Să nu credeți că lipsa de implicare vine din faptul că nu le pasă, eu cred că ne pasă tuturor ce facem în cele 8-10 ore cât muncim. Cred că mediul în care își desfășoară activitatea ignoră principii împortante privind colaborarea/ conlucrarea.

Motivele principale pentru care oamenii sunt fie indiferenți, fie de-a dreptul dez-implicați în mod activ sunt: 33% consideră că lipsa comunicării deschise și oneste, 18% se plâng de micromanagement și 15% consideră că îi afectează lipsa capacității de a li se recunoaște contribuția și realizările.  Organizațiile care vor ignora aceste motive de nemulțumirire se vor trezi în curând că nu mai au cu cine lucra. Singura lor șansă ar fi să plătească mult peste piață, dar astfel își vor periclita sănătatea economică și chiar viața. Pentru că dacă vor plăti mai mult decât piața – în cazul în care produsele lor nu sunt unice sau indispensabile – serviciile sau produsele lor vor ieși din plaja medie și nu vor mai fi cumpărate. Ca să nu mai spunem că dacă e vorba de servicii, contează foarte mult modul în care angajații se simt apreciați pentru a putea zâmbi autentic clienților lor.

Ingrediente principale

Cred că nu există o rețetă exactă pentru crearea mediului de muncă ideal. Dar cred cu tărie că anumite elemente sunt esențiale pentru construirea unui mediu și al unui clima în care angajații să se simtă bine, apreciați, văzuți.

Încrederea

Avem o situație dificilă, ne caracterizează mai degrabă neîncrederea. Aud pe mulți spunând ”voi avea încredere după ce îmi demonstrează asta” în loc să meargă pe varianta ”am încredere până la proba contrarie”. Această veșnică stare de alertă este dăunătoare. Da, am auzit o sumedenie de justificări. Este o distincție clară între încredere și naivitate, nu merită confundate. Iar oamenii, în general, sunt ok. Procentul cel mai mare este alcătuit din cei care răspund, funcție de cum sunt tratați, tot așa tratează și ei. La fel ca și în statisticile despre implicarea la locul de muncă, cei mai mulți oameni sunt indiferenți și în așteptare. Eu merg pe ideea de a genera acțiuni și pe varianta ”tratează-i pe ceilalți așa cum dorești să fii tratat”.

Onestitatea

Crearea unei culturi a încrederii ține de modul în care spunem ce facem și facem ce spunem. Degeaba cerem încredere din partea celorlalți dacă nu suntem în stare să le-o acordăm noi mai întâi. Într-o lume în care totul este (aproape) public, de unde atâta secretomanie? Este important să fim capabili să împărtășim în interior mai întâi ceea ce spunem în exterior. Sau cel puțin deodată. Și să nu mințim nicăieri.

Respectul 

Când vorbesc despre respect în organizații, de multe ori este asimilat cu respectul față de poziția ierarhică superioară. Abia când încep să întreb ”ce înseamnă să fii tratat cu respect?” încep oamenii să înțeleagă că e ceva care este bidirecțional: și de jos în sus, dar și de sus în jos. Este ciudat să avem pretenția de la ceilalți la lucruri pe care noi înșine nu suntem în măsură să le oferim.

Contribuția

Oamenii au nevoie să știe care este contribuția lor personală la binele celorlalți. Și putem găsi asta în absolut toate organizațiile sau locurile de muncă. Toate afacerile se fac cu oameni și pentru oameni. Și absolut oriunde putem descoperi impactul asupra celorlalți.

Noul meu proiect se cheamă fix așa: ”Fericire la muncă”. Și mă gândesc la el de vreo patru ani cel puțin. Ideea este să mă duc o zi la muncă în câte o organizație/ firmă/ companie mică sau mare și să scriu despre oamenii de acolo.

În 2014 l-am însoțit pe Marius Moldoveanu la albinele lui și am scris despre asta. V-am mai spus cum am reușit să pierd chiar de mai multe ori conținutul blogului. Pe sonas.ro sau pe tonymott.ro am fost de multe ori victima propriei mele neglijențe. Siteurile acelea s-au pierdut, articolul a rămas, îl urc curând.

Cu Marius am descoperit Povestea Mierii spusă chiar de el. Sunt mulți ani de când crește albine și are grijă de ele. Le tratează cu respect și cu multă grijă. Poate că de asta ele îl recompensează cu cea mai bună miere din câte am mâncat vreodată. Povestea lui și a mierii va fi primul articol publicat în secțiunea Fericire la muncă.

În 2015 am descoperit că Gianina Corondan face Vizite de lucru. V-am pus link cu recomandarea de a-i aprecia pagina. Proiectul abia începuse și am chemat-o în vizită la Selgros Băneasa. A ieșit o vizită foarte haioasă (așa sunt toate). Am sunat-o pe Gianina chiar azi de dimineață și i-am zis de proiectul meu. E bine. Cu cât mai mult și mai mulți o să vorbim despre schimbare, cu atât sunt mai multe șanse ca mediul de muncă să schimbe mai repede. Găsiți mai multe vizite de lucru pe canalul de youtube al emisiunii. Mai puteți să o vedeți la treabă și la televizor, emisiunea are același nume și este duifuzată pe TVR1 sâmbata, de la ora 16.50.

Plănuiesc să merg să lucrez câte o zi în diferite locuri. Voi vorbi cu oamenii, cu clienții și voi face apoi un articol pe care îl voi publica în secțiunea specială a siteului. Recunosc, abia aștept.

Fotografia a fost făcută la Arad. Sunt împreună cu Oana Igrețiu de la savoriurbane.com, care este mereu fericită să ne împărtășească cele mai bune și mai delicioase rețete, și cu Nicolai Tand. Aveam o întâlnire cu pasionații de gătit din oraș și țineam un chef pentru o zi 🙂

Pin It on Pinterest

Share This