Hai și cu simțul umorului. Cât de cât
Abia aștept să ne vedem la o petrecere, abia aștept să mergem la o terasă, abia aștept să mergem la cinema, abia aștept …
Ia să nu mai așteptăm atâta și să vedem ce putem face acum. Această amânare a momentului când ”totul va fi bine” și proiecția unui viitor luminos duce la și mai mult stres în perioada asta. Înțeleg că punem pe hold diferite activități economice, înțeleg și recomand din tot sufletul să stăm în casă, aș adăuga doar că e nevoie să fim mai realiști cu privire la ceea ce putem face și cum putem contribui la starea de bine ACUM, să nu o luăm razna mai târziu.
Da, e greu. E un fapt. E o realitate. Oricât de mult ne enervează și ne deranjează, acum este realitatea pe care o avem la dispoziție. Întrebarea cea mai bună este ce pot face eu să îmbunătățesc această realitate? Cu ce pot să ajut? CU ce pot să mă ajut? Cu ce pot să contribui?
Nici înainte nu ajuta să crezi că ajunge doar să-ți dorești ceva și lucrul acela se va îndeplini, după cum nu ajută nici acum să crezi că totul va fi la fel ca înainte. Pentru că mulți au impresia că acest ”totul va fi bine” înseamnă că totul va fi la fel. Aiurea! În cazul în care credem că e doar o pauză și doar un fel de vacanță obligatorie, vom fi mult mai săraci la sfârșit. Oricum vom sta foarte prost la bilanțul pe care ni-l vom face: vom avea mai puțini bani și mai puține șanse de a face bani, ne vor lipsi contactul față în față și atingerile, vom avea mult mai puțină siguranță cu privire la viitor față de momentul când a început totul. Pentru că la început aveam impresia că nu se va schimba (mai) nimic niciodată.
Totul va fi diferit
Cât de diferit? De unde să știu? Singurul lucru pe care îl știu sigur e acela că nu știu. Și nici nu știe nimeni. Unii fac afirmații cu tărie despre ce și cum se va schimba prin lume. E opinia lor. Am mai zis că mă sperie oamenii cu certitudini. Știu doar că mă adaptez în permanență, iau câte o zi la rând și încerc să-mi găsesc motive de bucurie în toată nebunia asta. Mă concentrez la binele pe care îl fac pentru mine și pentru cei din jur. Atât cât îmi permite starea în care sunt și în care eram și dinainte de pandemie. Stăteam aproape tot timpul în casă de la începutul lunii februarie. De vreo săptămână am reușit să-mi fac programul de gimnastică medicală în fiecare zi, ceea ce e un adevărat progres.
Sunt atât de multe motive pentru care am putea fi recunoscători în fiecare moment!
Îmi repet în fiecare dimineață când mă pot da jos din pat și pot merge că e o zi minunată. De fiecare dată când durerea rămâne constantă mă bucur că a mai trecut o zi în care starea mea s-a menținut acceptabilă. Îmi propun să fac câte ceva foarte mic pe parcursul zilei, dar uneori am pretenții mari de la mine și am grijă să accept că am făcut doar o parte (uneori mică) din ceea ce mi-am dorit. Ieri m-am fotografiat cu tabloul la care am lucrat doar zece minute, apoi nu am mai putut sta în picioare. Și nu am putut lucra de jos. M-am bucurat și pentru acelea.
Cei de la Decât o Revistă (DOR) au un Jurnal de Pandemie. Te poți abona, au resurse foarte bune pe care le poți primi în fiecare zi. Și la Chinezu – Cristian China Birta. El trimite zilnic un newsletter cu multe informații utile (Link pentru abonare la Chinezu) .
Ar ajuta un program zilnic
Eu am muncit foarte puțin în ultima lună, aproape deloc. Oare ce ar fi mai greu pentru un workaholic decât să-l privezi de plăcerea lui cea mai mare? Huh? Vă zic eu, cel mai greu mi-e să nu produc, să nu muncesc, să nu scriu, să nu pictez, să nu … nu. Pfff, acum eu știam care e treaba cu mine și câteva zile am zis că e ok. După două săptămâni mă simțeam mizerabil. Atunci am luat decizia că voi sta șase luni fără să mă presez că nu muncesc. E adevărat că am încercat să mă păcălesc și mi-am luat o măsuță de laptop la care să fi scris din pat. Ei bine, nu pot scrie la ea și mă enervează cumplit. Rezist cam o jumătate de oră pe scaun și apoi trebuie să mă întind tot atât.
Sunt mult mai bine. Recunosc. Accept însă că mai e până când îmi voi reveni. Mă străduiesc să mă ajut pe mine să trec cu bine peste perioada asta și îi ajut cât pot și pe cei din jur. Pot puțin. Accept și asta.
Ideea e că sunt abia la început. Am mai spus că sunt departe de a fi irațional optimistă. Consider că practic ceea ce se cheamă optimism realist. Eu mă abțin să-mi fac un program în afară de gimnastica de 15 minute și jumătate de oră de stat la birou. Astea sunt pretențiile mele de la mine acum. Ce ai putea face tu cu timpul tău? Cred că cel mai bine ar fi să fii conștient de ce ai la dispoziție, în loc să te gândești tot timpul ce-ți lipsește.
Pentru cei care lucrează de acasă
Ajută mult să delimitezi spațiile. Să îți pregătești un loc din casă unde e ”biroul” și acolo să te duci la muncă. E de preferat decât să te plimbi prin casă și să ai senzația că muncești tot timpul. Recomandarea e valabilă în special pentru cei care doar în perioada aceasta experimentează lucrul din ”confortul” căminului. Freelancerii au deja o rutină în a lucra de la domiciliu, sigur că e și pentru ei diferit, pentru că nu mai au ”deloc” întâlniri și nici să lucreze de la cafenea nu pot merge.
Despre provocările acestora poți citi în dosarul dedicat lor și care a apărut în Dilema Veche, coordonat de Anda Docea: ”De nimeni nu depand: freelancer”. Mă plângeam în articolul scris de mine în dosar că-mi lipsește tocmai să mă văd și să lucrez cu mai mulți oameni, că-mi lispsesc colegii. Ei bine, se poate și mai rău, ziceam eu chiar când am renunțat să ies din cauza durerilor de spate. Ei bine, și acum se poate și mai rău, nici nu mă mai vizitează aproape nimeni.
Indiferent cum îți stabilești programul de muncă, ar fi de preferat să limitezi numărul orelor lucrate. Cam tot opt sau câte lucrai pe zi înainte de Era Pandemiei. Iar ceea ce faci seara ar trebui să fie din zona de relaxare, continui.
Pentru cei care au ajuns să stea acasă și atât
Încă nu sunt mulți în categoria asta, pentru încă se mai lucrează în multe sectoare de activitate. Dacă noi cei care stăm acasă ne plângem, cât de tare ar trebui să se plângă cei care lucrează în locuri cu riscuri mari: spitale, dispensare, farmacii, magazine, poliție, jandarmerie. Sunt cu toată inima alături de ei, revin la ”problemele” pe care le avem acasă.
Despre care-i faza cu anxietatea și ce o alimentează am vorbit în articolul trecut: gândirea rațională în vremea pandemiei. Și eu practic ce predic, așa că îmi mai pun încă o dată întrebările respective și mă mai calmez. Încă e bine.
Mi-am făcut chiar și o listă de activități pentru azi. Scrierea articolului era prevăzută pentru intervalul 9-11, 14-16 și 18-19. Primele ore pentru concepere și ultima pentru verificare. E ora 9 seara acum. Nu crede că am stat să scriu tot timpul, că nu am putut, de data asta am fost chiar prea optimistă. Poate îl termin în seara asta, pote mâine dimineață. E ok.
E ok pentru că am problemele astea pe care le am cu spatele, altfel aș fi fost mai puțin blândă cu mine, mi se pare amuzant că fac exerciții de compasiune cu mine.
Așa … să revenim la program. Ce ți-ai fi dorit tot timpul să faci și nu ai apucat? Cum spuneai tu că vrei să citești și nu ai timp. Iată că ai. Cum ziceai că e nevoie doar de timp să-ți faci ordine în dulap. Sau în debara. Sau să termini de vopsit banca aceea pe care o ai de la bunici. (Nu e bancă, e blidar, nu e despre tine, e despre mine, dar … știi, pe mine mă doare spatele, o să amân asta până dau și scaunele din curte cu lac. Și mai și ninge săptămâna viitoare).
Cititul care face bine la cap
E util să ne facem o listă cu cărțile pe care ne dorim să le citim. Normal că o să ne înfigem pentru prima dată la titluri grele, că avem o părere bună despre noi. Perioada prin care trecem este foarte dificilă. Chiar dacă reușim să facem față anxietății, e mult bruiaj în fundal, lumea e agitată, e greu să ne concetrăm pe titluri grele. Cei care nu au mai citit de mult timp (luni sau ani) ar fi de preferat să înceapă cu volume care le-ar putea capta atenția. Ai putea crede că recomand cărți polițiste și mystery & thriller doar pentru că scriu eu asta. Cititul te face mai deștept (Reading makes you smarter) și mai sănătos la cap (The Neuroscience of Your Brain on Fiction – articol New York Times).
Aici o listă de motive pentru care ar trebui să citești în fiecare zi.
La editura Tritonic sunt mai multe volume colective în . În ”Noir de București” am și eu o povestire care se cheamă ”Vin roșu pentru soțul meu”, chiar dacă eu aș prefera un whiskey irlandez. Povestirile pot fi mai antrenante. E un bun început. Și sunt și mai scurte, în cazul în care te temi să începi direct cu un roman.
Online sau analog
Pentru că avem tendința de a sta prea mult online (presă și social media) când avem timp liber, ne stricăm și mai tare la cap. Atenția – aia pe care o mai avem – o să se ducă de tot dacă nu vom fi atenți și să ne planificăm niște activități care se desfășoară în singura realitate reală disponibilă. Cu alte cuvinte, în afară de citit, ar fi util să mai facem și altceva, poate activități mai puțin obișnuite, cum ar fi ceva creativ.
Sunt mulți care aveți copii la dispoziție. Ați putea să-i folosiți și la asta, să vă gândiți și să faceți împreună cu ei desene, modelaj din plastelină. Puteți coase. Sau puteți tăia și folosi bucățile să croiți hăinuțe pentru păpuși. Le-am făcut și eu când era Ada mică. Pe vremea aceea nu erau nici bloguri de bricolaj, nici videouri în care să-ți arate cum să te joci cu copilul. Consider util ca atunci când facem activități creative să întrerupem alte posibile bruiaje: televizor sau ecranul calculatorului.
Ar trebui să avem ore în care ne uităm la TV/ filme online, ore de muzică, ore de activități fizice, ore de activități creative, ore de citit și ore de masă. Ore de conectare cu cei dragi, care sunt la distanță. Mi-am propus să ”ies” la cină pe Zoom la sfârșitul săptămânii.
Da, cred că ar fi mișto să te apuci să urmezi niște cursuri online. Sunt multe platforme (Coursera, Udemy, Edx, Futurelearn), dar nu știu dacă ești destul de liniștit/ă să poți face asta. Da, învățarea intensivă într-o perioadă scurtă de timp a unei limbi străine este echivalentă cu un restart pentru creier. Oare ai răbdare de așa ceva chiar acum? Eu nu prea am. Mi-am zis că mai stau puțin.
Dacă poate nu suntem în stare să ne facem un program foarte strict pe ore – de la 9-10 pictură, 10-11 citit, 12-13 muzică) , măcar poate ne gândim câte ore pe zi să vrem să facem activitățile respective. Să verificăm dacă am făcut sau nu și să constatăm că ne vom strădui și mâine.
Eu abia aștept să-mi treacă durerea de spate să mă apuc serios de scris. Sunt în urmă cu povestirea pentru volumul ”Noir de Transilvania”. Și abia aștept să scriu Toamna… Continuare la .
Hai să ne vedem cu bine. E bine. Cât de cât.
Recent Comments