La un an de la publicarea Caietului Fericirii, pe 20 martie, ar fi trebuit să apară volumul care conținea culegerea de texte. Eu sunt de mai bine de o lună în casă din cauza unor dureri de spate, lumea s-a oprit aproape și ea de vreo săptămână din cauza decretării stării de urgență. Textele pe blogul destinat Caietului Fericirii s-au oprit la săptămâna 45. Eu scriu când mi-e bine și nu mi-a fost. Am amânat publicarea, după cum se vede. Azi e Ziua Internațională a Fericirii. Iar ne lovim de definiție, repet, e vorba de calitatea vieții, de percepție, de reziliență, de capacitatea de a ne bucura de unele, de a accepta altele și de a găsi resurse de a face ce e mai bine și mai nimerit în condițiile date. În fotografie sunt împreună cu Dana Anghelescu, directorul Libris Editorial. Plănuisem să lansăm colecția de texte la târgul de carte pe care îl organizează Libris în fiecare an. Până acum. Mai întâi am amânat lansarea pentru că nu am reușit eu să scriu, apoi s-a anulat târgul. Vom face la vară altul. 

Cum fac față situației de acum? Cu înțelepciune, aș zice. În cea mai mare parte a timpului. Am și eu momentele grele în care mi-e greu, îmi e teamă, apoi îmi revin. Sunt doar gânduri. Mă întorc în realitatea care e așa cum e.

Sunt niște ani de când, la o ședință de terapie, am avut un exercițiu în care mi s-a lansat o invitație de genul: ”acum adu-ți aminte de toate momentele în care te-ai simțit pe deplin mulțumită de tine”. Pauză. Pauza continuă. Cu ochii închiși, într-o poziție confortabilă în fotoliu, alerg disperată în capul meu, de când îmi aduc eu aminte și până acum. Și pauză. Baleiez între întâmplări care mi-au adus multă bucurie și cele care mi-au produs satisfacție. Și pauză.  Ca și când aveam în față un ecran virtual pe care apăreau imagini ca niște pagini pe care le făceam să dispară doar dintr-o mișcare a încheieturii, fără să ating nimic, doar dădeam ca disperata din mână. Pauză. Nada. Niente. Cuvintele sunt foarte importante pentru mine și folosirea lor contează. Deplin mulțumită?!  Deplin ?! Pe deplin mulțumită de mine n-am fost niciodată. Scuze, știu cum sună. Așa m-am simțit și eu. Lucrez cu mine, de asta sunt un coach excelent, am avut pe cine exersa.

Am muncit cu mine de mi-au sărit capacele de când mă știu. Nu mi-aș fi spus un ”Bravo!” nici să mă tai cu cuțitul,  mereu aveam doar un zâmbet de sus pentru mine, semn că aș fi putut și mai bine, perfect poate, cândva. Am fost cel mai aspru critic al meu, mereu neîndurătoare. Când fac asta, cei din jurul meu se simt neputincioși, au impresia că glumesc sau că mă alint. Este contrar a ceea ce aș avea eu nevoie, mi-ar plăcea să primesc atenție și înțelegere. E ca atunci când mă plâng că-s grasă sau că m-am îngrășat, de se simt ofensate toate femeile din jur, mai puțin cele care nu au voie să doneze sânge de slabe ce sunt.

Realitatea este una singură, impresia despre realitate e doar în capul nostru. Noi avem acces doar la percepția noastră despre lume. Acesta a fost demersul meu în construcția caietului și a textelor care îl însoțesc. Obținerea echilibrului mental și emoțional prin analiza proceselor de gândire, a credințelor din spatele acestora, a tuturor automatismelor. Fiecare are propria istorie, astfel încât ideile preconcepute sunt unice. Am vrut doar să ofer metode prin care tu să indentifici cam cum ești tu și cum îți poate fi mai ușor observându-te. Exerciții propuse în caiet te ajută să observi modul în care atribui etichete și valori de adevăr.  Odată cu creșterea capacității de observație, crește și prezența în realitate. Optimiștii văd partea plină a paharului, pesimiștii partea goală; eu cred că e important să realizăm că are apă.

Sunt deja cunoscute studiile care atestă că fericirea este determinată în proporție de 50% de factori genetici, 10 % de circumstanțe și 40% de acțiunile concrete pe care le întreprindem pentru a ne crește nivelul stării de bine. Cu alte cuvinte, avem un nivel de echilibru, cam tot așa cum e cu greutatea, indiferent de curele pe care le ținem, ne tot întoarcem la greutatea aceea pe care organismul o cunoaște foarte bine și o recunoaște.

Unii oameni se nasc, pur și simplu, cu o capacitate mai mare de a se bucura de viață decât alții, în ceea ce mă privește, eu m-am născut cu șanse minime. Ultra-sensibilă, pesimistă, cinică, sarcastică, am devenit între timp și perfecționistă, orientată către performanță, dependentă de rezultate și, evident, workaholică. Momentul de cotitură a fost când, pe fondul defect, toate situațiile dificile din copilărie și de mai târziu au creat terenul perfect pentru un burnout, manifestat inclusiv cu stări depresive. Mi-am zis că e cazul să preiau controlul și să-i dau cumva de capăt. Am citit sistematic filozofie și psihologie, m-am dat cu capul de biblioteci întregi, am făcut o formare în art-terapie în metoda Phronetik®, una de coach în Solution Focused Coaching, am făcut psihoterapie și ore multe de analiză. Am structurat conceptele despre care am învățat, am încercat și am validat metode. Am ajuns la o selecție și o înșiruire de exerciții și provocări simple, într-o ordine atent stabilită, care alcătuiesc Caietul Fericirii. Ilustrațiile făcute de George Roșu aduc un zâmbet pe fața oricărui cititor. Am devenit recent trainer pentru facilitatori în sănătate mentală (Mental Health Facilitator Trainer), curs susținut în România, acreditat de Organizația Mondială a Sănătății. 

Știu că fericire este un cuvânt mare și știu că sunt mulți care se tem de el. Cândva eram și eu așa. Fericirea mi se părea ceva atât de îndepărtat, atât de greu de atins, încât mai degrabă mergeam pe conceptul că fericirea e pentru proști. Da, la momentul acela credeam și eu în virtutea suferinței. Era doar multă durere adânc în mine și nu știam să-i fac față.

Între timp mi-a devenit mai ușor de trăit prezentul și cea mai importantă lecție pe care o avem de învățat este de a ne concentra atenția pe ceea ce se întâmplă în acest moment. Sunt lecții multe și simple de parcurs în caiet, lucruri pe care le știm la modul general, dar pe care le ignorăm, dând vina pe timp sau pe răbdare.

Am rămas extrem de obiectivă și nu mai sunt cinică (poate foarte rar), așa că nu există nimic de genul gândirii pozitive nefondate pe adevăr și realitate. Nu am mantre care să garanteze că totul va fi bine, n-am rețete miraculoase. Personal, cred că speranța absurdă este calea cea mai sigură către dezamăgirea profundă. În loc de ”totul va fi bine”, îmi place să enumer lucrurile care sunt bine în momentul de față.

Caietul Fericirii s-ar fi putut numi ”Caietul echilibrului mental și emoțional”. Titlul ar fi fost prea lung. Am folosit cuvântul mare ”fericire”. Acum am tupeul ca în vremuri tulburi și grele să rostesc acest cuvânt. În loc să amân totul până când ”totul va fi bine”. Habar nu am dacă totul va fi bine sau nu, cred că va fi diferit. Sunt multe exerciții în caiet care erau valoroase și în vremuri ”normale”, cu atât mai mult acum. Viața e așa acum e, sunt utile acum instrumente care să ne ajute să-i facem față cât mai bine și să rămânem cu mintea cât mai întreagă. Totul este bine; cât de cât. Am scris un articol ieri pe tema asta. 

Din feedback-ul primit de la cititori, starea de bine crește în primele cinci – șase săptămâni. Cei mai mulți continuă până la săptămâna opt, apoi scade ritmul, încep să completeze la câteva zile, apoi realizează că au întârzieri. Unii aleg să se oprească pentru o perioadă și reiau ulterior. Alții vor relua cândva. Și poate că sunt și dintre aceia care nu o vor face. Dar îl vor avea și vor ști că se pot întoarce. 

În special în perioada asta când multe din acțiunile pe care le facem sunt contra-productive (stăm online, citim compulsiv știri, unele false, dăm refresh pe statisticile cu îmbolnăviri de pe siteul Organizației Mondiale a Sănătății) e important să ne analizăm gândirea. Să înțelegem ce și cum gândim și să nu credem tot ceea ce ne trece prin cap. Moran Cerf spune: ”nu crede tot ce gândești” atunci când vrea să tragă un semnal de alarmă cu privire la ușurința cu care luăm drept certitudini orice inepții gândim. 

Caietul propune exerciții de observație și analiză. Lipsesc rețetele. Tu dai valoare de adevăr gândurilor pe care le produci. Lipsesc din caiet și mesajele ”pozitive”. Uneori poate fi greu, caietul te poate ajuta să faci mai bine situațiilor dificile. Cred că e un moment bun, situația pe care o traversăm e nemaiîntâlnită. 

Îmi doresc să fiu puțin mai bine și să pot termina textele, astfel încât să poată fi publicat volumul. Încă mai cred în valoarea cărților tipărite. Tu scrie de mână în caiet sau scrie într-un jurnal. Scrisul te ajută să te concetezi cu tine. E o perioadă grea, va trece. Toate trec. 

Dacă vrei să faci exerciții pentru tine și pentru gândirea ta, poți comanda caietul pe siteul Libris.

Pin It on Pinterest

Share This