De fiecare dată când mi-a căzut blogul am suferit. Nu de alta, dar am pierdut texte de fiecare dată. Da, știu, am mai auzit, unde-i back-up-ul, de ce nu am salvat articolele? Ei bine, știi faza aia când pui ceva bine să nu se piardă și după aceea nu-l mai găsești o perioadă? Dai de obiect după mult timp și e o mare bucurie. Fix așa am dat și eu de articolul ăsta de mai jos, pe care l-am mai completat, nu mult, că nu-mi place să-mi reiau textele. 

În 2014 m-am urcat pe scena conferinței 11even la Brașov și am povestit despre asta. Prietenii erau îngrijorați, aveam o situație de sănătate mai specială, exista riscul să leșin fix în timp ce vorbeam. Nu s-a întâmplat nimic, am zis tot ce am avut de zis. Alte detalii și link către înregistrarea de atunci în articolul în care spun că e mai ușor să fii nefericit. 

Definiția fericirii 

Fericirea este un concept personal și fiecare este total îndreptățit să aibă propria viziune și propria definiție. Pentru mine, fericirea este o stare de a fi, o stare de bine, prezentă permanent, chiar și atunci când apar emoții puternice precum bucuria sau tristețea, pentru că acestea sunt trecătoare. Matthieu Ricard, fost biochimist, acum călugăr budhist, face o comparație care mie îmi place foarte mult: el asemuiește starea de bine sau de fericire cu adâncimea unui ocean, mereu liniștit, mereu în pace, iar emoțiile cu valurile trecătoare care învolburează doar suprafața acestuia. Un basm persan care îmi e foarte drag povestește despre cum un padișah a chemat la el un înțelept și i-a cerut să îi graveze un mesaj pe un inel, care să fie valabil și atunci când are o mare bucurie, dar și atunci când este măcinat de o mare tristețe. Înțeleptul s-a întors cu un inel cu următoarea inscripție: ”toate trec”. 

Libertatea de a alege 

Un element important pentru mine a fost libertatea de a alege. Am eliminat de foarte timpuriu din vocabular cuvântul ”trebuie”, astfel încât toate deciziile pe care le-am luat au fost dictate de bunul-simț și liberul arbitru. Am făcut pentru că am vrut, am dorit, am ales. 

Putem face transformarea aceasta în orice exprimare: vreau să mă duc la muncă, în loc de trebuie să mă duc, vreau să citesc, în loc de trebuie să citesc, vreau să în loc de orice expresie cu trebuie să… 

Prietenele, colegii, cei cu care lucrez mă știu. Și de multe ori încep chiar ei înainte să fi spus eu ceva: ”da, da, știu, trebuie doar să mori”. Mie mi se pare o glumă bună, dar mai sunt care consideră că umorul meu e cam negru. 

Flexibilitate 

La terminarea liceului, îmi doream să devin psihoterapeut, dar facultatea de psihologie era desființată la acea vreme, așa că am dat la medicină, considerând că psihiatru ar fi cel mai aproape. Am picat. Am urmat facultatea de ingineria lemnului, secția de mobilă de artă și design pentru că îmi plăcea să desenez. Când am terminat facultatea, mi-aș fi dorit să proiectez mobilă sau să ofer consultanță în designul de interior, dar nu am găsit niciun astfel de job. Așa că m-am angajat la o agenție de turism, pentru că, pe de o parte îmi alimenta dorința de a fi la curent cu noua tehnologie – era prima agenție de ticketing bilete de avion din țară conectată online în timp real cu sistemele de rezervări – iar pe de altă parte îmi plăcea foarte mult să vorbesc cu oamenii. 

Tot pentru oameni am ales să lucrez după mai puțin de un an într-o firmă care trimitea pe vase americane de croazieră personal pentru hotel și restaurant. Așa am început să fac recrutare și training. Apoi am văzut un anunț de angajare pentru Banca Mondială. Mi-am depus CV-ul și nu m-au oprit comentariile despre faptul că proiectul ar fi putut să dureze doar 3 luni, poate 6. Era Banca Mondială!!! Am fost junior consultant timp de 3 ani în proiectul care avea ca beneficiar Ministerul Muncii din România și avea ca scop modernizarea serviciilor de ocupare. M-am retras doar când s-a pus problema mutării la București. 

M-am angajat la Selgros România ca training&development manager și am făcut recrutare, formare, training și evaluare până când am preluat și partea de payroll și de legal, în 2006. Am plecat în 2014 de la Selgros și am înființat Sonas (fericire în irlandeză). M-am întors la Selgros în 2015 și am avut câteva proiecte care mi-au dat ocazia de a întâlni oameni minunați. Unul a fost cel prin care compania a transmis apreciere angajaților și a scos o platformă cu interviuri cu colegii. Știam cu ce oameni extraordinari lucrez și mă bucur că am avut ocazia de a arăta tuturor asta. Un alt proiect minunat este cel cu bloggerii culinari, unde mi-am făcut o mulțime de prieteni. 

Din septembrie 2018 mă ocup exclusiv de Sonas și de ceea ce pot eu oferi celor din jur, oameni și companii, prin activitățile de training, coachig, art-terapie, ateliere de fericire.  

Responsabilitate 

Dincolo de libertatea de a alege și de flexibilitate, am decis mereu să îmi asum mereu răspunderea deplină pentru hotărârile pe care le-am luat. Cea mai bună decizie pe care am luat-o va rămâne mereu aceea de a păstra sarcina la numai 20 de ani când am rămas însărcinată. Eu eram studentă în anul întâi, soțul meu era în anul cinci. M-am dus la medic să discut despre avort, dar când el mi-a zis că nu crede că voi mai avea șansa de a rămâne însărcinată vreodată dacă nu păstrez copilul, a trebuit să iau o hotărâre. Și pentru că nici măcar eu nu m-aș fi putut confrunta cu mine, cea de pe la vreo 30 de ani, când mi-aș fi dorit copii și nu aș mai fi putut avea, m-am decis să îmi asum responsabilitatea de a deveni mamă. Fiica mea este o tânără extraordinară de care sunt foarte mândră. 

Știu ce fac și de ce fac fiecare lucru. Timpul este un fel de prezent continuu în care fiecare acțiune are consecințe. Îmi place să mi le asum. Pare strict și în contradicție cu fericirea despre care vorbesc. E doar o părere. Ceea ce ne poate afecta foarte tare este surpriza neplacută pe care o putem avea dacă nu apreciem corect rezultatele. 

Dezvoltare continuă 

Am lucrat mereu foarte mult și am fost mânată în permanență de o neobosită dorință de a cunoaște și de a împărtăși. Am muncit mult, cursuri multe la care am asistat sau pe care le-am ținut. Am publicat primul roman în 2008 și în 2010 am scos și un volum de poezii. Atunci m-am confruntat pentru prima dată cu lecția care apare recurent și la care încă mai am dificlutăți. Este echilibrul între orele de muncă, de relaxare și de somn. Ar trebui să fie câte 8 pe zi pentru fiecare, doar că eu nu admiteam asta. Am fost complet epuizată și a trebuit să îmi iau o pauză de aproape 3 luni pentru că făcusem un burn-out. Atunci (am crezut că) am învățat ce înseamnă echilibrul. 

Lecțiile învățate 

Sunt om. Dincolo de toate rolurile pe care mi le asumam, acela pe care îl aveam față de mine îmi crea dificultăți. Mă concentram mult mai mult pe ceea ce am de făcut, pe rezultate și uitam de mine. 

Mă bucur că am fost un elev dificil pentru mine, cred că toată experiența mea și toate formările prin care am trecut m-au făcut un însoțitor mai bun pentru ceilalți pentru a face față provocărilor lor. 

Cred că am făcut față cu bine perfecționismului, dorinței de a controla tot și a dependenței față de muncă. Evit să spun că m-am vindecat, pentru că nu e o boală. Ar fi fost fain să spun, ah, vai, așa am suferit în ultimul timp, am luat perfecționism și m-a cam chinuit. Acum mi-a trecut. Doar că nu e atât de simplu. Perfecționismul nu trece. Devine o alegere. Aleg în fiecare clipă să fac lucrurile cât de bine pot, poate excelent. Perfect nu există. Am și un declalog al imperfectului perfect. Îl recitesc frecevent, poate că ar trebui să mi-l afișez undeva. 

 

Mereu e despre oameni 

În 2015, când mă pregăteam să mă întorc în Selgros după un an de absență, mi-am dat seama cu cât de mult mă bucur să lucrez din nou cu oameni, pentru oameni. Doar oamenii contează și erau mulți care mă așteptau și erau mulți alături de care îmi doream să îmi aduc contribuția. Și atunci am înțeles că sensul meu este de a contribui la dezvoltarea celorlalți, de a le insufla curajul de a deveni cea mai bună versiune a lor. 

Mi-e mai simplu acum, lucrez cu cei care vor cu adevărat să se dezvolte și cu companiile care decid să investească în oamenii lor. Satisfacția pe care o am în sesiunile individuale sau în cele de grup, atunci când văd lumina din ochii lor, când îi observ cum fac A-HA este extraordinară.

 

Pin It on Pinterest

Share This